Rezolvarea completă, cu răspunsuri-model, a subiectului de Bacalaureat 2012 la Limba și literatura română, sesiunea august–septembrie, varianta 3 (subiect comun tuturor profilurilor). Subiectul I are nouă cerințe pe poezia De-or trece anii... de Mihai Eminescu, Subiectul al II-lea cere un text argumentativ despre munca eficientă, pornind de la o idee a lui Lucian Blaga, iar Subiectul al III-lea un eseu despre tema și viziunea despre lume dintr-un roman studiat.
Sfat: la itemul 4 (abateri de la normele actuale) caută forme arhaice sau populare de verbe și accente marcate grafic — sunt cele mai ușor de găsit la Eminescu. La eseu, „viziunea despre lume” înseamnă felul în care autorul înțelege omul și realitatea; spune explicit care este ea.
Subiectul I (30 de puncte)
1. Sinonime pentru „a fermecat” și „taina” (2p)
Model: a fermecat – a încântat, a vrăjit; taina – misterul, secretul.
2. Rolul cratimei în „Dac-al ei glas” (2p)
Model: Cratima marchează elidarea vocalei finale a conjuncției dacă și pronunțarea legată a două cuvinte, pentru păstrarea măsurii versului.
3. Enunț cu o locuțiune/expresie cu substantivul „glas” (2p)
Model: Bunica nu și-a ridicat glasul niciodată la noi. (Alte variante: a da glas unui gând, într-un glas.)
4. Două forme care se abat de la normele actuale (4p)
Model: „văzum” (azi: văzurăm) și „va plăcé” (azi: va plăcea). Se acceptă și „tăcé”, „vro”.
5. Două motive literare (4p)
Model: motivul trecerii timpului („De-or trece anii”) și motivul tăcerii; se acceptă și motivul farmecului/tainei feminine.
6. Două mărci lexico-gramaticale ale subiectivității (4p)
Model: pronume personale de persoana I („îmi”, „mie”) și verbe la persoana I („petrec”).
7. Semnificația unei figuri de stil (4p)
Model: Repetiția sintagmelor „nu știu cum” și „nu știu ce”, plasate la finalul fiecărei strofe, sugerează imposibilitatea eului liric de a numi exact farmecul iubitei. Frumusețea ei ține de mister, de ceva inefabil, care nu poate fi explicat rațional, ci doar simțit; de aceea, iubirea rezistă trecerii anilor.
Punctaj: 2p identificarea, 2p semnificația.
8. Două trăsături ale genului liric, ilustrate (4p)
Model: Prima trăsătură este exprimarea directă a sentimentelor: eul liric își mărturisește atașamentul față de iubită, afirmând că ea îi va plăcea tot mai mult. A doua este prezența eului liric, marcată prin mărci de persoana I („îmi”, „petrec”), care transmite o confesiune subiectivă.
9. Comentariul primei strofe (60–100 de cuvinte) (4p)
Model (≈ 90 de cuvinte): Prima strofă exprimă convingerea eului liric că iubirea sa nu va fi învinsă de trecerea timpului. Propoziția condițională din incipit, cu verbul la viitor, proiectează sentimentul într-un timp nelimitat, iar comparativul „tot mai mult” sugerează o intensificare a atracției. Explicația oferită nu este una rațională: farmecul iubitei stă într-un „nu știu cum” și „nu știu ce”, formule ale inefabilului puse în ghilimele. Ritmul iambic, rima încrucișată și limbajul simplu, aproape colocvial, dau confesiunii un ton cald și sincer.
Subiectul al II-lea (30 de puncte)
Cerința: text argumentativ de 150–300 de cuvinte despre munca eficientă, pornind de la ideea lui Blaga că acțiunile trebuie să fie în acord cu planurile.
Ce punctează baremul: ipoteză proprie (2p), două argumente enunțate (2 × 3p) și dezvoltate (2 × 3p), concluzie (2p), structură (4p), mijloace lingvistice de apreciere (4p), norme și limită (6p).
Model (≈ 240 de cuvinte):
Sunt convins că munca devine eficientă abia atunci când este precedată de un plan clar și când fiecare acțiune servește acelui plan.
În primul rând, un plan bine gândit economisește timp și energie. Cine se apucă de o lucrare fără să știe ce vrea să obțină riscă să refacă de mai multe ori aceleași etape. De exemplu, un elev care își împarte materia pentru bacalaureat pe săptămâni și verifică periodic ce a reușit să recapituleze învață mai mult decât unul care citește la întâmplare câte o lecție. Prin urmare, organizarea transformă efortul în rezultat.
În al doilea rând, planurile rămân inutile dacă nu sunt urmate de fapte. Mulți oameni își fac liste ambițioase la începutul anului, dar le abandonează după câteva zile, deoarece acțiunile lor nu mai corespund intențiilor. Concordanța de care vorbește Blaga presupune disciplină: să faci zilnic ceea ce ți-ai propus și să îți ajustezi planul atunci când realitatea o cere. Astfel, planul și acțiunea se susțin reciproc.
Bineînțeles, un plan nu trebuie să fie rigid; uneori, flexibilitatea este ea însăși o formă de eficiență, pentru că îți permite să reacționezi la neprevăzut.
În concluzie, munca eficientă nu depinde doar de cât de mult muncim, ci de armonia dintre ceea ce ne propunem și ceea ce facem efectiv.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Cerința: eseu de 600–900 de cuvinte despre tema și viziunea despre lume dintr-un roman studiat.
Repere: două trăsături de încadrare (2 × 2p); tema ilustrată prin două secvențe comentate (4p); patru elemente de structură și compoziție (4 × 1p); opinie argumentată (4p). Redactare: 14p.
Textul ales: Ion de Liviu Rebreanu (alternative: Enigma Otiliei, Moromeții, Ultima noapte de dragoste...).
Eseu-model (≈ 630 de cuvinte)
Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului românesc modern, iar Ion, publicat în 1920, a fost numit de critica literară un „roman obiectiv” și o „epopee a pământului”. Tema și viziunea despre lume din acest roman se construiesc în jurul relației dintre țăran și pământ.
Ion este un roman realist-obiectiv. Prima trăsătură care susține această încadrare este naratorul omniscient și obiectiv, care relatează la persoana a III-a, nu se implică în acțiune și nu judecă personajele, lăsând faptele să vorbească. A doua trăsătură este veridicitatea: autorul reconstituie fidel viața satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea, cu ierarhiile, obiceiurile, limbajul și conflictele sale sociale. Personajele sunt tipice, reprezentative pentru categoria lor, și acționează în împrejurări tipice.
Tema principală este pământul, care în lumea satului dă valoare omului. O secvență semnificativă este cea în care Ion, ajuns în sfârșit stăpân pe pământurile lui Vasile Baciu, iese la câmp și sărută pământul. Gestul, făcut cu o umilință aproape religioasă, arată că pentru el pământul este o ființă iubită, mai importantă decât orice femeie. A doua secvență este scena horei din incipit, în care Ion o alege pe Ana, fata bogată, deși o iubește pe Florica. Încă din primele pagini, alegerea dovedește că, pentru protagonist, căsătoria este doar o cale de a obține zestrea. Tema iubirii, legată de cea a pământului, se vede în conflictul dintre „glasul pământului” și „glasul iubirii”, titlurile celor două părți ale romanului.
Un prim element de structură relevant pentru viziunea despre lume este simetria incipitului și a finalului. Romanul începe cu descrierea drumului care intră în satul Pripas și se încheie cu același drum, care iese din sat. Drumul încadrează povestea ca pe o felie de viață, sugerând că existența comunității continuă indiferent de destinele individuale.
Al doilea element este conflictul. Conflictul exterior, dintre Ion și Vasile Baciu, are ca miză pământul, iar cel dintre Ion și George, rivalul său, pleacă de la Florica. Conflictul interior este cel dintre dorința de avere și iubire: după ce obține pământul, Ion nu mai găsește liniștea și se întoarce spre Florica, ceea ce îi va aduce moartea.
Al treilea element este acțiunea, organizată pe două planuri narative. Planul principal urmărește destinul lui Ion, iar planul secundar viața familiei învățătorului Herdelea și problemele intelectualilor ardeleni. Planurile se intersectează și oferă o imagine completă a societății rurale. Al patrulea element este tehnica contrapunctului: aceeași temă apare în ambele planuri, de exemplu, nunta lui Ion cu Ana și cea a Laurei Herdelea, ambele marcate de calcul.
În opinia mea, viziunea despre lume din roman este una tragică și deterministă: omul este stăpânit de forțe mai puternice decât el, iar patima pentru pământ îl distruge. Primul argument este destinul Anei, care, tratată cu brutalitate de soț și de tată, se sinucide; apoi moare și copilul ei, iar Ion pierde legătura legală cu pământurile. Al doilea argument este moartea lui Ion, ucis de George cu sapa, o unealtă a muncii pământului, ceea ce sugerează că pământul își cere victima. În final, averea revine Bisericii, iar satul își reia viața, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Astfel, Rebreanu arată că lăcomia transformă omul într-un instrument al propriei patimi.
Un element suplimentar care susține viziunea despre lume este finalul romanului, construit ca o scenă de sărbătoare: la sfințirea noii biserici, satul se adună, iar viața își continuă ritmul. Moartea lui Ion nu schimbă nimic în ordinea comunității, ceea ce întărește impresia de lume guvernată de legi mai puternice decât destinele individuale. Naratorul nu comentează această indiferență, dar o lasă să vorbească de la sine.
În concluzie, Ion este un roman realist-obiectiv în care tema pământului este ilustrată prin construcția riguroasă a acțiunii, prin conflict și prin simetrie. Viziunea autorului asupra lumii este una lucidă și sumbră: în universul satului, dorința de a avea pământ poate fi mai puternică decât iubirea și decât viața însăși.
Greșeli frecvente
- Spui doar „romanul este realist”, fără să explici două trăsături — pierzi 2p.
- Rezumi acțiunea în loc să comentezi secvențele ilustrative ale temei.
- Opinia nu este susținută cu argumente din text — primești doar 1p din 4.
Rezumatul punctajului
| Subiect | Punctaj | Ce contează cel mai mult |
|---|---|---|
| I (1–9) | 30p | răspunsuri exacte, exemple din text, comentariu de 60–100 de cuvinte |
| II | 30p | ipoteză proprie, două argumente dezvoltate, concluzie, 150–300 de cuvinte |
| III | 30p | două trăsături de încadrare, temă cu două secvențe, patru elemente, opinie, 600–900 de cuvinte |
| Oficiu | 10p | — |