Rezolvarea completă, cu răspunsuri-model, a subiectului de Bacalaureat 2012 la Limba și literatura română, sesiunea specială, varianta 7 (subiect comun tuturor profilurilor). Subiectul I are nouă cerințe pe poezia Melodie povestită de Nichita Stănescu, Subiectul al II-lea cere un text argumentativ despre bunătate, pornind de la o afirmație a lui Nicolae Iorga, iar Subiectul al III-lea un eseu despre construcția unui personaj dintr-un text dramatic studiat.
Sfat: la itemii 4–8 primești punctajul doar dacă numești exact ce se cere și ilustrezi cu text. La eseu, cele 600 de cuvinte sunt o condiție pentru toate cele 14 puncte de redactare — numără-ți aproximativ rândurile (≈ 10 cuvinte pe rând).
Subiectul I (30 de puncte)
1. Sinonime pentru „izbutisem” și „fantome” (2p)
Model: izbutisem – reușisem; fantome – stafii, năluci.
2. Rolul cratimei în „ce-ntârzie” (2p)
Model: Cratima marchează căderea vocalei î și rostirea legată a două cuvinte într-o singură silabă, din rațiuni de ritm și de măsură a versului.
3. Enunț cu o locuțiune/expresie cu substantivul „glas” (2p)
Model: Toți colegii au cerut într-un glas amânarea testului. (Alte variante: a ridica glasul, a-și pierde glasul.)
4. Două motive literare (4p)
Model: motivul soarelui și motivul stelelor (se acceptă și: aspirația spre absolut, iubita, orizontul).
5. Două mărci lexico-gramaticale ale subiectivității (4p)
Model: verbe la persoana I singular („mă gândeam”, „izbutisem”) și pronume/adjective pronominale de persoana I („mine”, „meu”). Se acceptă și adresarea directă prin persoana a II-a („erai”, „vorbeai”).
6. Două secvențe care conturează dimensiunea temporală (4p)
Model: „pe-atunci” (trecutul iubirii) și „Acum, / când întâmplarea binecuvântată / mi te-a adus în cale” (prezentul reîntâlnirii).
7. Două figuri de stil din strofa a doua (4p)
Model: Metafora „soarele meu se întunecă” sugerează stingerea entuziasmului de altădată: iubirea, care era centrul universului interior, nu mai luminează. Epitetul „stelele sticloase” sugerează o lumină rece, îndepărtată, care obligă eul la un efort de gândire mai mare, „încordat”, spre un absolut mai greu de atins.
Punctaj: 1p + 1p identificarea, 1p + 1p semnificația.
8. Două trăsături ale genului liric, ilustrate (4p)
Model: Prima trăsătură este exprimarea directă a sentimentelor eului liric, vizibilă în mărturisirea iubirii trecute care l-a transformat într-un „bărbat aproape frumos”. A doua este prezența instanțelor comunicării lirice: eul liric, marcat prin persoana I, și destinatarul, iubita, căreia i se adresează la persoana a II-a („Erai atât de subțire”).
9. Comentariul primei strofe (60–100 de cuvinte) (4p)
Model (≈ 90 de cuvinte): Prima strofă evocă puterea transfiguratoare a iubirii din trecut. Imperfectul verbelor plasează sentimentul într-un timp încheiat, rememorat cu nostalgie. Iubirea îl înnobilează pe eul liric, care devine „aproape frumos”, iar gândirea lui se extinde gradat, de la orizont până la soare, sugerând aspirația spre absolut. Portretul iubitei, cu „coama neagră” lăsată pe umeri, îmbină delicatețea cu vitalitatea. Hiperbola glasului care „ucidea fantome” și comparația inimii cu o planetă care se rotește în jurul iubitei transformă femeia în centrul unui univers cosmic.
Subiectul al II-lea (30 de puncte)
Cerința: text argumentativ de 150–300 de cuvinte despre bunătate, pornind de la ideea lui Iorga că adevărata bunătate este curajoasă și nu tolerează răul din jur.
Ce punctează baremul: ipoteză proprie (2p), două argumente enunțate (2 × 3p) și dezvoltate (2 × 3p), concluzie (2p), structură echilibrată (4p), conectori și verbe de opinie (4p), norme și limită de spațiu (6p).
Model (≈ 250 de cuvinte):
Consider că bunătatea autentică nu înseamnă doar blândețe, ci și curajul de a lua atitudine atunci când în jurul nostru se petrece o nedreptate.
În primul rând, a privi pasiv răul înseamnă, într-o anumită măsură, a-l accepta. Un om care nu face nimănui rău, dar tace când un coleg este umilit sau când un vecin în vârstă este înșelat, nu poate fi numit cu adevărat bun. Bunătatea lui rămâne una comodă, care nu-l costă nimic. De aceea, cred că valoarea morală a unui om se vede în momentele în care alege să intervină, chiar cu riscul de a-și face dușmani.
În al doilea rând, curajul de a apăra binele are un efect de multiplicare. Un singur elev care îi ia apărarea unui coleg agresat poate schimba atitudinea întregii clase, deoarece le arată celorlalți că se poate reacționa. Istoria oferă numeroase exemple de oameni care au salvat vieți refuzând să accepte nedreptatea, deși le-ar fi fost mai simplu să tacă. Astfel, bunătatea vitează devine un model pentru comunitate.
Desigur, intervenția trebuie să fie înțeleaptă, nu violentă: a anunța un profesor, a spune deschis ce gândești sau a oferi sprijin victimei sunt tot forme de curaj.
În concluzie, bunătatea care se mulțumește cu propria nevinovăție este incompletă; adevăratul om bun este cel care se opune răului din jurul lui.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Cerința: eseu de 600–900 de cuvinte despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text dramatic studiat.
Repere (câte 4p): statutul personajului raportat la conflict; o trăsătură ilustrată prin două secvențe comentate; patru elemente de structură și compoziție (4 × 1p); opinie argumentată despre reflectarea unei idei/teme în personaj. Redactare: 14p.
Textul ales: O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, personajul Nae Cațavencu. (Alternative: Tipătescu, Trahanache; Gelu Ruscanu din Jocul ielelor; Gavrilescu nu e personaj dramatic!)
Eseu-model (≈ 680 de cuvinte)
Ion Luca Caragiale este cel mai important dramaturg român, iar comedia O scrisoare pierdută, jucată pentru prima dată în 1884, este o satiră a vieții politice dintr-un oraș de provincie, în timpul unei campanii electorale. Unul dintre personajele cele mai bine construite este Nae Cațavencu, ambițiosul care încearcă să obțină puterea prin șantaj.
Statutul social al personajului este precizat chiar în lista de persoane: avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaților și prezident-fondator al unei societăți „enciclopedice-cooperative”. Titlurile pompoase arată dorința lui de a părea important. Din punct de vedere politic, el reprezintă gruparea „independentă” a tinerilor intelectuali, opusă grupului condus de prefectul Tipătescu și de Zaharia Trahanache. Statutul moral se dezvăluie prin raportare la conflict: Cațavencu găsește scrisoarea de amor trimisă de Tipătescu Zoei, soția lui Trahanache, și o folosește pentru a-și impune candidatura de deputat. Prin urmare, el este cel care declanșează conflictul principal, lupta pentru putere. Psihologic, este un tip de arivist demagog, abil, dar laș, care trece ușor de la aroganță la umilință.
Trăsătura definitorie a lui Cațavencu este demagogia. Ea se vede, în primul rând, în discursul din actul al III-lea, ținut în sala primăriei. Personajul simulează emoția, plânge, bea apă, își caută cuvintele și rostește fraze lipsite de logică, în care amestecă patriotismul cu idei confuze despre progres. Celebra sa explicație potrivit căreia un popor care nu progresează „stă pe loc” arată golul ideilor ascuns sub o retorică pompoasă. În al doilea rând, trăsătura reiese din scena din actul al IV-lea, când, după ce și-a pierdut scrisoarea, se umilește în fața Zoei și acceptă să conducă manifestația în cinstea rivalului său, Agamiță Dandanache. Faptul că trece de la amenințare la servilism fără ezitare arată că principiile sale proclamate sunt doar o mască.
Construcția personajului este susținută de mai multe elemente de structură și de compoziție. Primul este conflictul dramatic: conflictul principal, dintre grupul puterii și Cațavencu, are ca obiect scrisoarea, iar personajul trece de la poziția de stăpân al situației la cea de învins. Al doilea element este acțiunea, construită prin tehnica bulgărelui de zăpadă: tensiunea crește prin pierderea și regăsirea succesivă a scrisorii, iar Cațavencu ajunge să fie, la rândul lui, păcălit de Dandanache, care păstrase o scrisoare asemănătoare. Al treilea element este limbajul personajului, specific comicului de limbaj: Cațavencu folosește neologisme pronunțate greșit, tautologii și contradicții, care îi trădează incultura. Al patrulea element sunt didascaliile, prin care autorul notează gesturile, tonul sau mimica personajului (de pildă, emoția teatrală dinaintea discursului), contribuind la caracterizarea indirectă.
În privința comicului, personajul ilustrează toate tipurile: comicul de situație (șantajistul devine victimă), de caracter (arivistul), de limbaj și de nume. Numele Cațavencu trimite la cațaveică, o haină cu două fețe, sugerând duplicitatea și ușurința de a-și schimba convingerile.
În opinia mea, Cațavencu reflectă cel mai bine tema comediei: satira politicianismului și a lipsei de principii morale din viața publică. Argumentul principal este faptul că personajul nu este un adversar al corupției, ci o variantă a ei: el condamnă abuzurile prefectului doar pentru a ocupa el însuși un loc de putere. Șantajul cu scrisoarea dovedește că mijloacele sale sunt la fel de imorale ca ale celor pe care îi critică. Un alt argument este finalul, în care toate personajele se împacă la serbarea alegerii lui Dandanache, iar Cațavencu ține un nou discurs, de data aceasta în onoarea învingătorului. Împăcarea generală arată că, pentru oamenii politici satirizați de Caragiale, convingerile pot fi oricând schimbate în funcție de interes.
Merită observat și felul în care Cațavencu este pus în relație cu celelalte personaje. Față de Tipătescu, el este un rival care îi cunoaște slăbiciunea; față de Zoe, un șantajist care ajunge în final la mila ei; față de Farfuridi și Brânzovenescu, un adversar politic disprețuit, dar temut. Această rețea de relații arată că demagogul nu are prieteni, ci doar aliați de moment, pe care îi schimbă după interes.
În concluzie, Nae Cațavencu este un personaj construit cu o mare economie de mijloace — prin conflict, acțiune, limbaj și indicații scenice — și rămâne tipul demagogului care se ascunde în spatele unor vorbe mari. Prin el, Caragiale denunță o realitate politică ale cărei trăsături sunt, din păcate, încă actuale.
Greșeli frecvente
- La itemul 7 numești figura de stil, dar nu explici ce sugerează — pierzi jumătate din punctaj.
- La eseu, „trăsătura” trebuie ilustrată prin două secvențe comentate, nu doar menționate.
- Confunzi genul: Moromeții sau Ion nu sunt texte dramatice.
Rezumatul punctajului
| Subiect | Punctaj | Ce contează cel mai mult |
|---|---|---|
| I (1–9) | 30p | răspunsuri exacte, exemple din text, comentariu de 60–100 de cuvinte |
| II | 30p | ipoteză proprie, două argumente dezvoltate, concluzie, 150–300 de cuvinte |
| III | 30p | statut + conflict, trăsătură cu două secvențe, patru elemente, opinie argumentată, 600–900 de cuvinte |
| Oficiu | 10p | — |