Rezolvarea completă, cu răspunsuri-model, a modelului de subiect pentru Bacalaureatul 2014 la Limba și literatura română, profil umanist/pedagogic. Subiectul I are nouă cerințe pe un sonet din ciclul Moartea visurilor de Ștefan Petică, Subiectul al II-lea cere un text argumentativ despre rolul jurnalului unui scriitor în receptarea operei sale, iar Subiectul al III-lea un eseu despre relația dintre două personaje dintr-un roman scris după 1980.
Sfat: poezia lui Petică este simbolistă — decorul (turn, ruine, palat, păuni, roze) și muzicalitatea sunt indicii utile la itemii 4–9. La eseu, cerința limitează perioada: alege un roman postdecembrist sau din anii '80 pe care l-ai studiat efectiv (de exemplu, Dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu).
Subiectul I (30 de puncte)
1. Sinonime neologice pentru „singuri” și „chemând” (2p)
Model: singuri – solitari; chemând – invocând.
2. Rolul cratimei în „cerul greoi și-ntunecat” (2p)
Model: Cratima marchează căderea vocalei î și rostirea legată a două cuvinte, pentru respectarea măsurii versului.
3. Enunț cu sensul conotativ al cuvântului „noapte” (2p)
Model: După pierderea prietenului său, în sufletul lui s-a lăsat o noapte lungă. (sens conotativ: tristețe, deznădejde)
4. Tema și un motiv literar (4p)
Model: Tema este iubirea (asociată cu moartea visurilor); un motiv literar este rozele (se acceptă și: noaptea, turnul, păunii).
5. Două mărci lexico-gramaticale ale subiectivității (4p)
Model: verbe la persoana I plural („stam”, „ridicarăm”) și pronume/adjective de persoana I („noi”, „noastre”).
6. Două secvențe cu dimensiunea spațială (4p)
Model: „în turnul fermecat” și „în tragicul palat” (se acceptă și „sub arcade”).
7. Două figuri de stil din a doua strofă (4p)
Model: Comparația cerului cu o carte veche, plină de taine profetice, sugerează misterul și caracterul enigmatic al unei lumi pe care cei doi nu o pot descifra. Epitetul „tragicul palat” transformă spațiul într-un loc al fatalității, în care orice cântec senin se confruntă cu presimțirea sfârșitului.
Punctaj: 1p + 1p identificarea, 1p + 1p semnificația. Se acceptă și epitetul „uitarea sfântă”.
8. Două trăsături ale genului liric, ilustrate (4p)
Model: Prima trăsătură este transmiterea directă a stărilor sufletești: cântecele celor doi, care ar fi vrut să fie vesele, devin plâns. A doua este prezența eului liric, aici un „noi” al cuplului, marcat prin verbe de persoana I plural („stam cântând”).
9. Comentariul primei strofe (60–100 de cuvinte) (4p)
Model (≈ 90 de cuvinte): Prima strofă fixează decorul simbolist al poeziei: un turn fermecat, ridicat din ruine, în care doi îndrăgostiți cântă noaptea. Personificarea turnului, care își înalță „fruntea sură”, sugerează vechimea și melancolia spațiului. Cântecele lor sunt „ciudate și streine”, epitete care exprimă înstrăinarea de lume. Antiteza dintre dorința de a râde și plânsul provocat de un „vechi păcat” arată o tristețe adâncă, moștenită, pe care iubirea nu o poate înlătura. Muzicalitatea alexandrinului și rima îmbrățișată întăresc atmosfera de visare tristă.
Punctaj: 3p comentariul + 1p limita de cuvinte.
Subiectul al II-lea (30 de puncte)
Cerința: text argumentativ de 150–300 de cuvinte despre rolul lecturii jurnalului unui scriitor în receptarea operei sale.
Model (≈ 240 de cuvinte):
Consider că lectura jurnalului unui scriitor ne poate apropia de opera sa, deoarece ne dezvăluie atelierul de creație și omul din spatele cărților.
În primul rând, jurnalul arată cum s-a născut o operă. Însemnările zilnice cuprind adesea planuri de romane, ezitări, idei abandonate sau reluate, iar cititorul înțelege că un text literar este rezultatul unui efort îndelungat. De exemplu, jurnalele lui Mircea Eliade sau ale lui Liviu Rebreanu conțin referiri la felul în care și-au construit romanele. Prin urmare, lectura lor îl transformă pe cititor într-un martor al creației.
În al doilea rând, jurnalul poate explica anumite teme sau obsesii ale operei. Când aflăm despre experiențele, lecturile și suferințele unui autor, înțelegem mai ușor de ce revin în scrierile sale anumite motive. Totuși, jurnalul nu trebuie confundat cu opera: el oferă doar o perspectivă suplimentară, iar textul literar trebuie judecat după valoarea lui artistică. Astfel, jurnalul este o cheie de lectură, nu singura.
În concluzie, jurnalul unui scriitor îmbogățește receptarea operei, pentru că ne arată procesul de creație și contextul ei, dar nu poate înlocui lectura atentă a textului.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Cerința: eseu de 600–900 de cuvinte despre relația dintre două personaje dintr-un roman studiat, scris după 1980.
Repere: statutul fiecărui personaj (2 × 2p); evoluția relației prin două secvențe comentate (4p); patru elemente de structură și compoziție (4 × 1p); opinie argumentată (4p). Redactare: 14p.
Textul ales: Dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu (1983), relația Vica Delcă – doamna Ioana.
Eseu-model (≈ 630 de cuvinte)
Gabriela Adameșteanu este una dintre cele mai importante prozatoare contemporane, iar romanul Dimineață pierdută, publicat în 1983, reconstituie destinele unor oameni obișnuiți, prinși în vârtejul istoriei secolului al XX-lea. În centrul romanului se află relația dintre Vica Delcă, o fostă croitoreasă, și doamna Ioana, fiica unui profesor universitar din Bucureștiul de altădată, o relație marcată de diferențele sociale, dar și de un trecut comun.
Vica Delcă este, ca statut social, o femeie bătrână din mahalaua bucureșteană, care a lucrat în tinerețe pentru familiile bogate. Psihologic, ea este vorbăreață, curioasă, plină de vitalitate, dar și invidioasă, cu o mentalitate practică. Moral, este o supraviețuitoare, care știe să se adapteze oricărei epoci. Doamna Ioana provine dintr-o familie de intelectuali, iar statutul ei social a decăzut odată cu schimbările politice de după război. Psihologic, este reținută, melancolică, trăiește mai mult în amintiri. Moral, păstrează demnitatea și politețea unei lumi dispărute.
Relația dintre cele două personaje evoluează de la familiaritatea aparentă la revelarea distanței care le desparte. Un prim episod semnificativ este chiar vizita Vicăi, care, într-o dimineață de iarnă, pornește spre casa doamnei Ioana. Drumul ei prin oraș și monologul ei neîntrerupt despre necazurile zilnice, despre rude și despre prețuri arată o femeie care caută compania cuiva din trecut. Pentru Vica, vizita este un prilej de a se simți încă legată de o lume superioară. Al doilea episod este conversația din casa doamnei Ioana. Vica vorbește mult, amestecă bârfa cu amintirile, în timp ce gazda răspunde scurt, politicos, gândindu-se la propria tinerețe. Dialogul devine, de fapt, alăturarea a două monologuri: fiecare personaj rămâne închis în propria memorie. Vizita se încheie fără ca între cele două femei să se fi creat o apropiere reală.
Un prim element de compoziție relevant este structura temporală. Romanul alternează prezentul — o singură dimineață din anii '70 — cu trecutul de dinaintea și din timpul Primului Război Mondial, când familia profesorului Mironescu trăia în prosperitate. Această alternanță arată cum istoria a schimbat raportul dintre cele două lumi. Al doilea element este perspectiva narativă multiplă: același eveniment este privit prin conștiința mai multor personaje, ceea ce relativizează adevărul și arată că fiecare om își construiește propria versiune a trecutului. Al treilea element este limbajul personajelor, foarte diferit: Vica folosește un limbaj colocvial, plin de expresii populare, de repetiții și de digresiuni, în timp ce doamna Ioana vorbește puțin și cu reținere. Prin limbaj, autoarea redă diferența de mentalitate dintre cele două. Al patrulea element este tehnica monologului interior, prin care cititorul are acces la gândurile nerostite ale personajelor, mai ales la amintirile doamnei Ioana.
În opinia mea, relația dintre Vica și doamna Ioana reflectă tema timpului și a istoriei care schimbă destinele, dar și ideea că oamenii rămân singuri cu propriile amintiri. Primul argument este faptul că cele două femei, deși se cunosc de o viață, nu reușesc să comunice cu adevărat: vorbele Vicăi și tăcerile gazdei arată că fiecare trăiește într-un alt timp interior. Al doilea argument este răsturnarea ierarhiilor sociale: odinioară, croitoreasa venea să servească familia profesorului; acum, cele două sunt egale în bătrânețe și în nesiguranță. Istoria a nivelat diferențele, dar nu a creat apropiere. Prin urmare, romanul transmite o viziune lucidă asupra fragilității existenței umane în fața istoriei.
Romanul se remarcă și prin construcția personajului colectiv. În jurul celor două femei apar rude, vecini și cunoscuți din trecut, evocați de Vica în poveștile ei, astfel încât relația lor devine centrul unei lumi întregi. Prin intermediul lor, autoarea reconstituie istoria unui secol românesc din perspectiva oamenilor obișnuiți, nu a marilor evenimente.
În concluzie, Dimineață pierdută este un roman modern, în care relația dintre Vica Delcă și doamna Ioana este construită prin alternanța planurilor temporale, perspectiva multiplă și limbajul diferențiat. Gabriela Adameșteanu arată că o singură dimineață poate cuprinde o lume întreagă și că memoria este, pentru fiecare om, singurul refugiu.
Greșeli frecvente
- Alegi un roman interbelic sau din anii '60 — nu se încadrează în cerința „scris după 1980”.
- Prezinți statutul unui singur personaj.
- Episoadele sunt povestite, dar nu se vede cum evoluează relația.
Rezumatul punctajului
| Subiect | Punctaj | Ce contează cel mai mult |
|---|---|---|
| I (1–9) | 30p | sinonime neologice, figuri de stil cu semnificație, comentariu de 60–100 de cuvinte |
| II | 30p | ipoteză proprie, două argumente dezvoltate, concluzie, 150–300 de cuvinte |
| III | 30p | statutul ambelor personaje, evoluția relației, patru elemente, opinie, 600–900 de cuvinte |
| Oficiu | 10p | — |