Rezolvarea completă, cu răspunsuri-model, a subiectului de Bacalaureat 2015 la Limba și literatura română, profil umanist/pedagogic, sesiunea iunie–iulie, varianta 5. Subiectul I are nouă cerințe pe un fragment din comedia Ultima oră de Mihail Sebastian, Subiectul al II-lea cere un text argumentativ despre rolul scriitorilor în societate, iar Subiectul al III-lea un eseu despre relația dintre două personaje dintr-un roman interbelic studiat.
Sfat: când textul-suport este dramatic, itemii despre „notațiile autorului” și „trăsăturile genului dramatic” se rezolvă cu didascaliile (indicațiile din paranteze) și cu dialogul. La eseu, alege două personaje între care relația chiar se schimbă pe parcursul romanului.
Subiectul I (30 de puncte)
1. Sinonime neologice pentru „pomenește” și „trecută” (2p)
Model: pomenește – menționează; trecută – anterioară, precedentă.
2. Rolul virgulei în „Vă mulțumesc, domnule secretar” (2p)
Model: Virgula izolează substantivul în cazul vocativ („domnule secretar”) de restul enunțului.
3. Enunț cu sensul conotativ al substantivului „pagină” (2p)
Model: Revoluția din 1989 a deschis o nouă pagină în istoria României. (sens conotativ: etapă, perioadă)
4. O temă a discuției dintre personaje (4p)
Model: Tema discuției dintre Gaby și Ștefănescu este cronica dramatică din ziar, în care tânăra actriță nu a fost menționată.
5. Două mărci ale adresării directe (4p)
Model: vocativul „Domnule secretar” și verbul la imperativ „Citiți” (se acceptă: „domnișoară”, „Vedeți?”, „dumitale”).
6. O modalitate de caracterizare a lui Gaby, exemplificată (4p)
Model: Gaby este caracterizată indirect, prin limbaj: replicile ei scurte, repetate („Numai de mine nu”), și insistența de a obține măcar câteva rânduri în ziar arată o tânără orgolioasă, naivă și dornică de recunoaștere.
Punctaj: 2p modalitatea, 2p exemplul.
7. Rolul notațiilor autorului (4p)
Model: Notațiile autorului (didascaliile) precizează gesturile, mimica și tonul personajelor și ajută la caracterizarea lor. Indicația că Ștefănescu nu ridică privirea și continuă să lucreze sugerează indiferența lui și creează comicul de situație, iar notația „aproape plângând” arată exagerarea emoțională a lui Gaby. De asemenea, didascaliile oferă indicații de regie, precum gestul de a-i întinde ziarul, ușurând punerea în scenă.
8. Două trăsături ale genului dramatic, ilustrate (4p)
Model: Prima trăsătură este dialogul ca mod de expunere dominant: întreaga scenă se construiește prin replicile alternative ale lui Gaby și Ștefănescu. A doua este prezența indicațiilor scenice, de exemplu didascalia care arată că secretarul ridică, în sfârșit, capul și o privește pe tânără.
9. Comentariul secvenței (60–100 de cuvinte) (4p)
Model (≈ 90 de cuvinte): Secvența construiește comicul de limbaj și de caracter. Exclamația lui Ștefănescu, care o numește „artistă”, este ironică, iar replica lui Gaby, „dar ce folos”, arată frustrarea ei. Repetiția insistentă a ideii că nu a fost pomenită și propozițiile scurte, eliptice, redau agitația personajului. Ștefănescu răspunde prin exclamații de complezență, care îi trădează lipsa de interes. Didascalia „aproape plângând” și acuzația de persecuție arată cum o problemă măruntă devine, pentru Gaby, o dramă, ceea ce subliniază vanitatea și naivitatea ei.
Punctaj: 3p comentariul + 1p limita de cuvinte.
Subiectul al II-lea (30 de puncte)
Cerința: text argumentativ de 150–300 de cuvinte despre rolul scriitorilor în societate.
Model (≈ 245 de cuvinte):
Consider că scriitorii au un rol important în societate, pentru că ei păstrează memoria unei comunități și o ajută să se privească lucid.
În primul rând, literatura conservă experiența unei epoci. Prin romane, poezii și piese de teatru, scriitorii transmit generațiilor viitoare felul de a gândi, de a vorbi și de a simți al oamenilor din vremea lor. De exemplu, din Moromeții de Marin Preda înțelegem mai bine decât din multe manuale cum s-a destrămat satul tradițional românesc. Prin urmare, scriitorul devine un martor al istoriei.
În al doilea rând, scriitorii pot critica defectele societății și pot provoca schimbări. Comediile lui Caragiale au satirizat demagogia și corupția politică, iar personajele sale au devenit tipuri ușor de recunoscut chiar și astăzi. Atunci când un text literar denunță nedreptatea sau ipocrizia, cititorii sunt îndemnați să reflecteze asupra propriului comportament. Astfel, literatura are și o funcție morală.
Desigur, rolul scriitorului nu este acela de a da lecții, ci de a crea opere valoroase din punct de vedere artistic; influența lui socială vine tocmai din forța acestor opere.
În concluzie, scriitorii sunt conștiința unei societăți: ei îi păstrează memoria și îi arată, prin artă, atât frumusețea, cât și slăbiciunile.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Cerința: eseu de 600–900 de cuvinte despre relația dintre două personaje dintr-un roman interbelic studiat.
Repere: statutul fiecărui personaj (2 × 2p); evoluția relației prin două secvențe comentate (4p); patru componente de structură, compoziție și limbaj (4 × 1p); opinie argumentată (4p). Redactare: 14p.
Textul ales: Enigma Otiliei de G. Călinescu, relația Felix Sima – Otilia Mărculescu (alternative: Ion – Ana; Ștefan Gheorghidiu – Ela).
Eseu-model (≈ 620 de cuvinte)
George Călinescu a publicat în 1938 romanul Enigma Otiliei, o operă realistă de factură balzaciană, care urmărește lumea burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. Pe fundalul luptei pentru moștenirea lui Costache Giurgiuveanu se conturează povestea de iubire dintre doi tineri, Felix Sima și Otilia Mărculescu, o relație care evoluează de la fascinație la despărțire.
Felix Sima este, din punct de vedere social, un tânăr orfan de optsprezece ani, fiul unui medic, venit la București pentru a studia medicina și găzduit de tutorele său, moș Costache. Psihologic, este sensibil, timid, dar ambițios și rațional, iar moral este un tânăr onest, care își propune o carieră strălucită. Otilia este fiica vitregă a lui moș Costache, tot orfană, dar fără avere asigurată. Psihologic, este spontană, capricioasă, inteligentă, cu o maturitate surprinzătoare pentru vârsta ei. Moral, este generoasă și independentă, refuzând să fie o povară pentru cei din jur.
Relația dintre cei doi evoluează de la admirația inițială la o iubire nedeclarată și, în final, la renunțare. Un prim episod semnificativ este sosirea lui Felix în casa din strada Antim. Otilia îl primește cu căldură și naturalețe, îl conduce în camera pregătită pentru el și îl tratează ca pe un frate. Felix este copleșit de impresia pe care i-o face tânăra, pe care o vede ca pe o ființă superioară. Din acest moment, Otilia devine pentru el un ideal feminin. Al doilea episod este cel de după moartea lui moș Costache. Felix îi propune Otiliei să se căsătorească, dar ea refuză să-i stea în cale tânărului care trebuie să-și facă o carieră. Deși petrece o noapte în camera lui, nu i se dăruiește, iar a doua zi pleacă la Paris împreună cu Pascalopol. În scrisoarea de despărțire, ea îi explică faptul că dragostea lui ar fi putut fi o piedică pentru viitorul său. Relația se încheie astfel printr-un sacrificiu, pe care Felix nu-l înțelege pe deplin.
Un prim element de structură relevant este perspectiva narativă. Naratorul este omniscient, dar Otilia este văzută mai ales prin ochii lui Felix, ceea ce explică misterul ei. Al doilea element este conflictul: conflictul principal, pentru moștenire, dintre clanul Tulea și Otilia, influențează relația celor doi, deoarece tânăra nu are siguranța viitorului. Conflictul erotic, rivalitatea dintre Felix și Pascalopol, o pune pe Otilia în fața unei alegeri între pasiunea tinerească și siguranța oferită de un bărbat matur. Al treilea element este spațiul: casa lui moș Costache, cu aspectul ei dărăpănat, este locul în care cei doi se apropie, iar plecarea Otiliei din această casă marchează sfârșitul iubirii. Al patrulea element este modalitatea de caracterizare prin pluriperspectivism: Otilia este văzută diferit de fiecare personaj, ceea ce face ca Felix să nu o poată cunoaște niciodată pe deplin.
Finalul confirmă această idee. În epilog, după mulți ani, Felix, devenit medic celebru, îl reîntâlnește pe Pascalopol, care îi arată o fotografie a Otiliei, acum soția unui bărbat din Argentina. Felix nu mai regăsește în imaginea doamnei fermecătoarea fată de altădată.
În opinia mea, relația dintre Felix și Otilia reflectă tema iubirii și ideea că, într-o lume dominată de interesul material, iubirea pură nu se poate împlini. Primul argument este faptul că Otilia își face alegerea în funcție de siguranța materială și de dorința de a nu deveni o povară pentru Felix: lipsa unei moșteniri îi determină destinul. Al doilea argument este că Felix, deși suferă, alege cariera și devine un om de succes; iubirea rămâne pentru el doar o amintire formatoare. Prin urmare, romanul arată că sentimentul se supune, uneori, legilor realității, iar maturizarea presupune renunțare.
În concluzie, relația dintre Felix Sima și Otilia Mărculescu este construită prin perspectivă narativă, conflict, spațiu și pluriperspectivism. Călinescu transformă povestea a doi tineri orfani într-un roman al formării și într-o meditație despre misterul feminității.
Greșeli frecvente
- Alegi un roman postbelic (de exemplu, Moromeții) — nu se încadrează în cerința „interbelic”.
- Prezinți doar unul dintre personaje sau doar trăsăturile lor, fără statutul social.
- Episoadele sunt povestite, fără să arăți cum se schimbă relația.
Rezumatul punctajului
| Subiect | Punctaj | Ce contează cel mai mult |
|---|---|---|
| I (1–9) | 30p | didascalii, trăsături ale dramaticului, comentariu de 60–100 de cuvinte |
| II | 30p | ipoteză proprie, două argumente dezvoltate, concluzie, 150–300 de cuvinte |
| III | 30p | statutul ambelor personaje, evoluția relației, patru componente, opinie, 600–900 de cuvinte |
| Oficiu | 10p | — |