Rezolvarea completă, cu răspunsuri-model, a subiectului de Bacalaureat 2019 la Limba și literatura română, profil uman, sesiunea august–septembrie, varianta 6. Textul-suport de la Subiectul I este o însemnare din Jurnal intim de Marin Preda (25 ianuarie 1967), despre scrierea volumului al doilea din Moromeții. La Subiectul al II-lea se comentează un fragment din poezia Amurg de Vasile Voiculescu, iar eseul de la Subiectul al III-lea cere construcția unui personaj dintr-un text narativ de Liviu Rebreanu sau de G. Călinescu.
Sfat: subiectele I și II coincid cu cele de la profilul real, varianta 6; diferă doar eseul. Răspunsurile de mai jos arată ce punctează baremul și cum să formulezi. Nu le învăța pe de rost — folosește-le ca structură și scrie cu propriile cuvinte.
Subiectul I (50 de puncte)
A. Cerințe pe text (30 de puncte)
1. Sensul din text al secvenței „m-a scos din sărite” (6p)
Model: În textul dat, secvența „m-a scos din sărite” are sensul de „m-a enervat”.
Punctaj: 4p sensul (acceptat și: m-a iritat, m-a înfuriat), 1p enunț, 1p exprimare.
2. Țările vizitate în compania Etei (6p)
Model: Autorul a vizitat împreună cu Eta Franța, Italia și Austria.
Punctaj: 4p răspuns integral (doar 2p dacă lipsește o țară), 1p enunț, 1p exprimare.
3. Intenția autorului pentru volumul al doilea + justificare din primul paragraf (6p)
Model: În volumul al doilea al romanului Moromeții, autorul intenționează să prezinte experiențele unui tânăr care trăiește în perioada postbelică, lucru dovedit de secvența „Am vrut să descriu aventura unui tânăr împins de împrejurările postbelice în vâltoarea politică”.
Punctaj: 2p intenția, 2p secvența, 1p + 1p formulare și exprimare.
4. Motivul pentru care a dispărut tracul scriitorului (6p)
Model: Tracul scriitorului a dispărut atunci când a înțeles că noul volum aduce ceva diferit față de primul. El descoperă că eroul este Niculae, fiul lui Moromete, și că romanul înfățișează o altă perioadă, viața satului dunărean după război, în care tatăl nu mai poate ocupa centrul scenei. Astfel, nu mai trebuia să continue un personaj deja consacrat.
Punctaj: 4p explicație nuanțată (2p pentru o simplă încercare), 1p + 1p.
5. O trăsătură a lui Marin Preda, în 30–50 de cuvinte (6p)
Model (≈ 45 de cuvinte): Din text reiese exigența lui Marin Preda față de propria operă. Deși terminase un roman de 360 de pagini, el îl recitește după câteva luni, constată că îi lipsește „fiorul tragic” și îl rescrie. Scriitorul nu se mulțumește cu o variantă care nu îl satisface.
Punctaj: 4p prezentare nuanțată, 1p încadrarea în 30–50 de cuvinte, 1p exprimare. Acceptat și: perfecționism, luciditate, autocritică.
B. Text argumentativ (20 de puncte)
Cerința: argumentează, în minimum 150 de cuvinte, dacă realizarea unei creații valoroase implică sau nu un efort de durată, raportându-te la fragment și la experiența personală/culturală.
Structura punctată: opinie (1p), două argumente enunțate (4p) și dezvoltate (4p), raportare la text (3p) și la experiența personală/culturală (1p), concluzie (1p), conectori (2p), norme ale limbii (2p), ortografie–punctuație (1p), așezare în pagină (1p).
Model (≈ 220 de cuvinte):
Sunt de părere că o creație valoroasă implică aproape întotdeauna un efort de durată, chiar dacă inspirația are și ea un rol.
În primul rând, o operă de calitate presupune reveniri, corecturi și uneori reluarea de la zero. În Jurnal intim, Marin Preda mărturisește că o primă schiță a romanului, scrisă în 1953, a fost abandonată după „șase luni de chinuri”, iar volumul al doilea din Moromeții a avut două versiuni. Mai mult, scriitorul și-a lăsat romanul „să se răcească” și l-a recitit după o pauză de câteva luni, ca să-l poată judeca obiectiv.
În al doilea rând, efortul îndelungat oferă creatorului maturitatea necesară pentru a-și înțelege propria operă. Din experiența culturală, știu că Mihai Eminescu a lucrat la Luceafărul ani la rând, iar manuscrisele păstrate arată numeroase variante ale aceleiași strofe. Poemul a devenit capodopera literaturii române tocmai datorită acestei munci migăloase.
Așadar, talentul este doar punctul de plecare. O creație care rezistă în timp este rezultatul răbdării, al exigenței și al muncii continue.
Subiectul al II-lea (10 puncte)
Cerința: comentează, în minimum 50 de cuvinte, fragmentul din Amurg de V. Voiculescu, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
Ce cere baremul: comentariu adecvat și nuanțat care leagă ideea poetică de mijloacele artistice (6p; 3p dacă legătura e ezitantă, 1p pentru simpla numire) + 4p redactare.
Model (≈ 120 de cuvinte):
Fragmentul din poezia Amurg de Vasile Voiculescu transfigurează apusul de vară la munte într-un tablou al belșugului copt și al trecerii zilei în noapte. Ideea poetică este exprimată prin metafora inițială „amurg de zmeură”, care sugerează, prin cromatica roșie, atât culoarea cerului, cât și dulceața fructului copt. Personificarea serii, care are o „poală” înroșită, și imaginea rugilor cerului care își scutură „povara” transformă cerul într-un spațiu rodnic, ca o livadă. În strofa a doua, metafora „urșii nopții” dă întunericului o înfățișare concretă și lacomă: noaptea „mănâncă” lumina amurgului. Astfel, imaginile vizuale și epitetele cromatice („sângerie”, „înroșite”) redau poetic sfârșitul zilei ca pe un festin al naturii.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Cerința: eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text narativ de Liviu Rebreanu sau de G. Călinescu.
Ce punctează baremul (18p + 12p redactare):
- Statutul social, psihologic, moral (6p; 3p ezitant; 1p schematic).
- O trăsătură (2p) + ilustrată prin două episoade comentate (2 × 2p; rezumarea = 1p).
- Două elemente de structură, compoziție și limbaj relevante pentru construcția personajului (2 × 3p; 1p schematic).
Textul ales: Enigma Otiliei de G. Călinescu (1938); personajul: Otilia Mărculescu.
Eseu-model (≈ 430 de cuvinte)
Enigma Otiliei de G. Călinescu, publicat în 1938, este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderne, care prezintă lumea burgheziei bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. Personajul feminin central, Otilia Mărculescu, dă numele romanului, iar „enigma” ei rămâne nedezlegată până la final.
Statutul social al Otiliei este fragil. Ea este fiica vitregă a lui Costache Giurgiuveanu, un bătrân avar, care o iubește, dar nu o înfiază legal. De aceea, tânăra nu are drepturi asupra averii și este privită ca o intrusă de clanul Tulea, care vrea moștenirea. Psihologic, Otilia este o fată de 18–19 ani, veselă, spontană, dar și melancolică, cu reacții greu de anticipat. Moral, este generoasă și sinceră, dar lucidă: înțelege că o femeie fără zestre are puține șanse și își alege destinul în consecință.
Trăsătura definitorie a personajului este imprevizibilitatea, care alimentează misterul din titlu. Ea apare încă din incipit, când Felix ajunge în casa unchiului său. Otilia îl primește cu familiaritate, îl ia de mână și îl conduce prin casă, apoi îi pregătește camera cu delicatețe. Gestul, firesc pentru ea, îl surprinde pe tânăr și îl face să o vadă ca pe o ființă deosebită. Comportamentul ei, mereu oscilând între copilărie și maturitate, îl va descumpăni pe Felix pe tot parcursul romanului.
A doua secvență relevantă este plecarea Otiliei la Paris cu Leonida Pascalopol, după moartea lui moș Costache. Deși îl iubește pe Felix, ea refuză să se căsătorească cu el, explicându-i că nu vrea să-i stea în cale în carieră. Decizia neașteptată arată că, sub aparența de fată capricioasă, se ascunde o femeie lucidă. Imprevizibilitatea ei este, de fapt, expresia unei libertăți interioare pe care ceilalți nu o înțeleg.
Un prim element relevant pentru construcția personajului este tehnica pluriperspectivismului. Otilia este văzută diferit de fiecare personaj: pentru Felix este o fată „admirabilă”, pentru Pascalopol o ființă delicată pe care o protejează, pentru Aglae o „dezmățată”, iar pentru Stănică o fată isteață. Această reflectare în mai multe oglinzi face imposibilă o imagine unică și construiește enigma personajului, fiind o tehnică modernă în cadrul unui roman realist.
Al doilea element este finalul, construit simetric cu incipitul. După câțiva ani, Felix, devenit medic, îl întâlnește pe Pascalopol, care îi arată fotografia unei doamne elegante, Otilia de altădată. Felix nu o mai recunoaște în această femeie „cu totul alta”. Finalul confirmă caracterul enigmatic al personajului, deoarece Otilia rămâne, pentru tânăr și pentru cititor, o prezență misterioasă și schimbătoare.
În concluzie, Otilia Mărculescu este un personaj complex, construit prin pluriperspectivism și printr-un final deschis. Imprevizibilitatea ei face din eroină una dintre cele mai fascinante figuri feminine ale romanului românesc interbelic.
Greșeli frecvente
- Spui doar că Otilia este „enigmatică” fără să arăți de unde vine misterul.
- Rezumi relația cu Felix în loc să comentezi două secvențe.
- Nu legi pluriperspectivismul de construcția personajului.
Rezumatul punctajului
| Subiect | Punctaj | Ce contează cel mai mult |
|---|---|---|
| I.A (1–5) | 30p | răspuns integral la 2 (toate trei țările), secvență exactă la 3 |
| I.B | 20p | opinie + 2 argumente dezvoltate + text + experiență + concluzie |
| II | 10p | legătura idee poetică–mijloace artistice |
| III | 30p | statut, trăsătură + 2 episoade, 2 elemente legate de personaj, minimum 400 de cuvinte |
| Oficiu | 10p | — |