Rezolvarea completă, cu răspunsuri-model, a simulării de Bacalaureat 2015 la Limba și literatura română pentru clasa a XI-a, profil real/tehnologic. Subiectul I are nouă cerințe pe un fragment din nuvela O viață pierdută de Ioan Slavici, Subiectul al II-lea cere un text argumentativ despre importanța vizionării ecranizărilor după opere literare, iar Subiectul al III-lea un eseu despre construcția unui personaj dintr-o nuvelă studiată.
Sfat: la itemul 5, textul are narator obiectiv, chiar dacă redă gândurile Sevastei — omnisciența nu înseamnă perspectivă subiectivă. La eseu, Ghiță din Moara cu noroc este personajul cu cea mai clară evoluție interioară.
Subiectul I (30 de puncte)
1. Sinonime pentru „mâhnire” și „apucă” (2p)
Model: mâhnire – tristețe, amărăciune; apucă – luă, prinse.
2. Rolul cratimei în „care-i schimbă toată firea” (2p)
Model: Cratima marchează pronunțarea legată a două cuvinte, pronumele relativ care și pronumele personal i (îi).
3. Enunț cu o locuțiune/expresie cu substantivul „suflet” (2p)
Model: Bunica și-a pus tot sufletul în pregătirea mesei de sărbători. (Alte variante: din tot sufletul, a-i ieși sufletul, a avea ceva pe suflet.)
4. Două motive literare (4p)
Model: motivul tăcerii și motivul privirii (se acceptă și: suspinul, mâna).
5. Tipul de perspectivă narativă (4p)
Model: Perspectiva narativă este obiectivă: naratorul omniscient relatează la persoana a III-a („se așeză”, „își ridică mâna”), nu participă la întâmplări și cunoaște gândurile Sevastei.
6. Două secvențe cu dimensiunea temporală (4p)
Model: „toată purtarea lui de astă-seară” și „Îndelung au stat astfel” (se acceptă și „într-o singură clipă”).
7. Rolul verbelor la perfectul simplu (4p)
Model: Verbele la perfectul simplu („se așeză”, „își ridică”, „se apropie”, „apucă”) redau acțiuni încheiate, care se succed rapid și marchează etapele scenei: așezarea Sevastei, gestul de a-și sprijini fruntea, apropierea de tată. Ele dau dinamism unui fragment dominat de tăcere și de frământări interioare, iar prin contrast cu imperfectul („turburau”, „răsunau”), care descrie stările, scot în evidență gesturile semnificative ale personajelor.
8. Două trăsături ale genului epic, ilustrate (4p)
Model: Prima trăsătură este prezența instanțelor comunicării narative: naratorul omniscient și personajele Sevasta și moș Mărian. A doua este narațiunea ca mod de expunere dominant, îmbinată cu dialogul: acțiunile sunt relatate succesiv, iar replicile scurte ale Sevastei, precum chemarea șoptită a tatălui, completează scena.
9. Comentariul secvenței (60–100 de cuvinte) (4p)
Model (≈ 90 de cuvinte): Secvența marchează momentul în care tatăl și fiica se înțeleg fără cuvinte. Adverbul „îndelung” și tăcerea lor sugerează intensitatea comunicării afective. Antiteza dintre căruțașul „nepăsător și senin” din fața crivățului și părintele care plânge o viață întreagă arată transformarea personajului: duritatea exterioară ascundea o mare sensibilitate. Metafora „comoara risipită a vieții” sugerează regretul pentru o existență irosită. Gestul final, simplu, de a lua mâna fiicei, exprimă iertarea, iubirea și solidaritatea în fața nenorocirii.
Punctaj: 3p comentariul + 1p limita de cuvinte.
Subiectul al II-lea (30 de puncte)
Cerința: text argumentativ de 150–300 de cuvinte despre importanța vizionării ecranizărilor după opere literare.
Model (≈ 245 de cuvinte):
Cred că vizionarea ecranizărilor după opere literare este utilă, cu condiția ca filmul să completeze lectura, nu să o înlocuiască.
În primul rând, o ecranizare reușită poate trezi interesul pentru carte. Mulți tineri care au văzut filmul Moromeții, regizat de Stere Gulea, au fost curioși să citească romanul lui Marin Preda pentru a descoperi mai multe despre personaje. Imaginea, muzica și interpretarea actorilor dau viață universului literar și îl fac mai apropiat. Prin urmare, filmul poate funcționa ca o poartă de intrare spre literatură.
În al doilea rând, comparația dintre carte și film dezvoltă spiritul critic. Atunci când observăm ce a păstrat regizorul, ce a eliminat și ce a adăugat, înțelegem mai bine particularitățile fiecărui limbaj artistic: cartea lasă loc imaginației și analizei interioare, filmul impune o interpretare vizuală. Astfel, spectatorul devine un cititor mai atent și un interpret mai matur.
Totuși, ecranizarea nu poate înlocui lectura, deoarece filmul simplifică inevitabil textul, iar cine se mulțumește doar cu imaginea pierde bogăția limbajului și nuanțele gândurilor personajelor.
În concluzie, ecranizările sunt importante pentru că atrag spre lectură și ne învață să comparăm două arte, dar valoarea lor deplină apare abia atunci când sunt privite alături de carte.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Cerința: eseu de 600–900 de cuvinte despre construcția unui personaj dintr-o nuvelă studiată.
Repere (câte 4p): statutul personajului raportat la conflict; o trăsătură ilustrată prin două secvențe comentate; patru componente de structură, compoziție și limbaj (4 × 1p); opinie argumentată. Redactare: 14p.
Textul ales: Moara cu noroc de Ioan Slavici, personajul Ghiță (alternative: Alexandru Lăpușneanul; Ghiță din Popa Tanda, părintele Trandafir).
Eseu-model (≈ 630 de cuvinte)
Ioan Slavici este considerat, alături de Eminescu, Creangă și Caragiale, unul dintre marii clasici ai literaturii române. Nuvela Moara cu noroc, publicată în 1881, este o operă realist-psihologică în care autorul urmărește dezumanizarea treptată a unui om cinstit, sub influența dorinței de îmbogățire. Personajul principal, Ghiță, este construit cu o mare finețe a analizei psihologice.
Statutul social al lui Ghiță se schimbă pe parcursul nuvelei. La început, el este un cizmar sărac, care hotărăște să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc pentru a câștiga mai mult și a-și asigura familia. Devine apoi un cârciumar prosper, dar și un complice al lui Lică Sămădăul. Psihologic, este un om harnic, inteligent și iubitor, dar orgolios și slab în fața tentației. Moral, el trece de la cinste la compromis și, în cele din urmă, la crimă. Prin raportare la conflict, Ghiță se află în centrul unui conflict exterior, cu Lică, care vrea să-l facă omul său, și al unui conflict interior, mai profund, între dorința de a rămâne om cinstit și atracția banului.
Trăsătura definitorie a lui Ghiță este lăcomia, care îi provoacă prăbușirea morală. Ea se vede, în primul rând, în momentul în care Lică îi propune înțelegerea. Ghiță își dă seama că Sămădăul este periculos și ia măsuri de apărare: își cumpără pistoale și își ia un argat, pe Marți. Totuși, nu renunță la han, deoarece calculează cât poate câștiga dacă rămâne. În fața Anei, se justifică spunând că nu poate părăsi un loc atât de bănos. În al doilea rând, trăsătura apare în episodul jefuirii arendașului și al uciderii femeii și a copilului din trăsură. Ghiță este chemat la judecată și jură strâmb pentru a-l scăpa pe Lică, apoi acceptă bani de la acesta. Faptul că primește bani însângerați arată cât de departe l-a dus patima. Naratorul notează că Ghiță simțea o plăcere tot mai mare când număra banii, iar această plăcere îl îndepărtează de familie.
Construcția personajului este susținută de mai multe componente de structură și de compoziție. Prima este construcția subiectului, cu momentele subiectului urmărite riguros: expozițiunea prezintă hanul și familia, intriga este apariția lui Lică, desfășurarea acțiunii urmărește degradarea lui Ghiță, punctul culminant este crima comisă de Ghiță asupra Anei, iar deznodământul este moartea personajelor și incendiul. A doua componentă este perspectiva narativă: naratorul omniscient pătrunde în conștiința lui Ghiță și îi analizează frământările, folosind monologul interior și stilul indirect liber. A treia este spațiul: hanul așezat la răscruce, într-o zonă pustie, simbolizează alegerea morală pe care personajul trebuie să o facă. A patra o reprezintă modalitățile de caracterizare: caracterizarea directă apare rar, în comentariile naratorului, iar cea indirectă domină, prin fapte, gânduri, gesturi și relații cu celelalte personaje. Schimbările de comportament ale lui Ghiță — devine posac, ursuz, se înfurie ușor — arată transformarea lui interioară.
În opinia mea, personajul lui Ghiță reflectă tema efectului distrugător al banului și ideea, formulată de soacra lui în incipit, că liniștea colibei este mai prețioasă decât bogăția. Primul argument este faptul că, pe măsură ce câștigă bani, Ghiță își pierde liniștea și încrederea în sine. El însuși își mărturisește regretul, spunând, cu tristețe, că așa l-a lăsat Dumnezeu, ca un om ce nu poate să-și învingă patima. Al doilea argument este finalul, în care toate personajele implicate în fărădelegi sunt pedepsite: Ghiță o ucide pe Ana și este ucis, iar Lică se sinucide. Incendiul hanului șterge orice urmă a păcatului. Prin urmare, Slavici transmite o concepție moralizatoare: omul care își trădează principiile din lăcomie este condamnat la pierderea tuturor lucrurilor de valoare.
În concluzie, Ghiță este un personaj complex, construit printr-o analiză psihologică minuțioasă, printr-un subiect riguros și prin caracterizare indirectă. El rămâne unul dintre cele mai bine realizate personaje ale prozei românești, un exemplu al omului care se pierde din dorința de a avea mai mult.
Greșeli frecvente
- Spui că perspectiva din fragmentul de la Subiectul I este subiectivă pentru că naratorul cunoaște gândurile Sevastei.
- Prezinți trăsătura doar prin rezumat, fără comentarea celor două secvențe.
- Nu legi statutul personajului de conflictul exterior și de cel interior.
Rezumatul punctajului
| Subiect | Punctaj | Ce contează cel mai mult |
|---|---|---|
| I (1–9) | 30p | perspectivă obiectivă, rolul perfectului simplu, comentariu de 60–100 de cuvinte |
| II | 30p | ipoteză proprie, două argumente dezvoltate, concluzie, 150–300 de cuvinte |
| III | 30p | statut + conflict, trăsătură cu două secvențe, patru componente, opinie, 600–900 de cuvinte |
| Oficiu | 10p | — |