Rezolvarea completă, cu răspunsuri-model, a subiectului de Bacalaureat 2019 la Limba și literatura română, profil real, sesiunea august–septembrie, varianta 6. Textul-suport de la Subiectul I este o însemnare din Jurnal intim de Marin Preda (25 ianuarie 1967), despre scrierea volumului al doilea din Moromeții. La Subiectul al II-lea se comentează un fragment din poezia Amurg de Vasile Voiculescu, iar eseul de la Subiectul al III-lea cere un text narativ de Liviu Rebreanu sau de G. Călinescu.
Sfat: răspunsurile de mai jos arată ce punctează baremul și cum să formulezi. Nu le învăța pe de rost — folosește-le ca structură și scrie cu propriile cuvinte.
Subiectul I (50 de puncte)
A. Cerințe pe text (30 de puncte)
1. Sensul din text al secvenței „m-a scos din sărite” (6p)
Model: În textul dat, secvența „m-a scos din sărite” are sensul de „m-a enervat”.
Punctaj: 4p sensul (acceptat și: m-a iritat, m-a înfuriat), 1p enunț, 1p exprimare.
2. Țările vizitate în compania Etei (6p)
Model: Autorul a vizitat împreună cu Eta Franța, Italia și Austria.
Punctaj: 4p răspuns integral (doar 2p dacă lipsește o țară), 1p enunț, 1p exprimare.
3. Intenția autorului pentru volumul al doilea + justificare din primul paragraf (6p)
Model: În volumul al doilea al romanului Moromeții, autorul intenționează să prezinte experiențele unui tânăr care trăiește în perioada postbelică, lucru dovedit de secvența „Am vrut să descriu aventura unui tânăr împins de împrejurările postbelice în vâltoarea politică”.
Punctaj: 2p intenția, 2p secvența, 1p + 1p formulare și exprimare.
4. Motivul pentru care a dispărut tracul scriitorului (6p)
Model: Tracul scriitorului a dispărut atunci când a înțeles că noul volum aduce ceva diferit față de primul. El descoperă că eroul este Niculae, fiul lui Moromete, și că romanul înfățișează o altă perioadă, viața satului dunărean după război, în care tatăl nu mai poate ocupa centrul scenei. Astfel, nu mai trebuia să continue un personaj deja consacrat.
Punctaj: 4p explicație nuanțată (2p pentru o simplă încercare), 1p + 1p.
5. O trăsătură a lui Marin Preda, în 30–50 de cuvinte (6p)
Model (≈ 45 de cuvinte): Din text reiese exigența lui Marin Preda față de propria operă. Deși terminase un roman de 360 de pagini, el îl recitește după câteva luni, constată că îi lipsește „fiorul tragic” și îl rescrie. Scriitorul nu se mulțumește cu o variantă care nu îl satisface.
Punctaj: 4p prezentare nuanțată, 1p încadrarea în 30–50 de cuvinte, 1p exprimare. Acceptat și: perfecționism, luciditate, autocritică.
B. Text argumentativ (20 de puncte)
Cerința: argumentează, în minimum 150 de cuvinte, dacă realizarea unei creații valoroase implică sau nu un efort de durată, raportându-te la fragment și la experiența personală/culturală.
Structura punctată: opinie (1p), două argumente enunțate (4p) și dezvoltate (4p), raportare la text (3p) și la experiența personală/culturală (1p), concluzie (1p), conectori (2p), norme ale limbii (2p), ortografie–punctuație (1p), așezare în pagină (1p).
Model (≈ 220 de cuvinte):
Sunt de părere că o creație valoroasă implică aproape întotdeauna un efort de durată, chiar dacă inspirația are și ea un rol.
În primul rând, o operă de calitate presupune reveniri, corecturi și uneori reluarea de la zero. În Jurnal intim, Marin Preda mărturisește că o primă schiță a romanului, scrisă în 1953, a fost abandonată după „șase luni de chinuri”, iar volumul al doilea din Moromeții a avut două versiuni. Mai mult, scriitorul și-a lăsat romanul „să se răcească” și l-a recitit după o pauză de câteva luni, ca să-l poată judeca obiectiv.
În al doilea rând, efortul îndelungat oferă creatorului maturitatea necesară pentru a-și înțelege propria operă. Din experiența culturală, știu că Mihai Eminescu a lucrat la Luceafărul ani la rând, iar manuscrisele păstrate arată numeroase variante ale aceleiași strofe. Poemul a devenit capodopera literaturii române tocmai datorită acestei munci migăloase.
Așadar, talentul este doar punctul de plecare. O creație care rezistă în timp este rezultatul răbdării, al exigenței și al muncii continue.
Subiectul al II-lea (10 puncte)
Cerința: comentează, în minimum 50 de cuvinte, fragmentul din Amurg de V. Voiculescu, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
Ce cere baremul: comentariu adecvat și nuanțat care leagă ideea poetică de mijloacele artistice (6p; 3p dacă legătura e ezitantă, 1p pentru simpla numire) + 4p redactare.
Model (≈ 120 de cuvinte):
Fragmentul din poezia Amurg de Vasile Voiculescu transfigurează apusul de vară la munte într-un tablou al belșugului copt și al trecerii zilei în noapte. Ideea poetică este exprimată prin metafora inițială „amurg de zmeură”, care sugerează, prin cromatica roșie, atât culoarea cerului, cât și dulceața fructului copt. Personificarea serii, care are o „poală” înroșită, și imaginea rugilor cerului care își scutură „povara” transformă cerul într-un spațiu rodnic, ca o livadă. În strofa a doua, metafora „urșii nopții” dă întunericului o înfățișare concretă și lacomă: noaptea „mănâncă” lumina amurgului. Astfel, imaginile vizuale și epitetele cromatice („sângerie”, „înroșite”) redau poetic sfârșitul zilei ca pe un festin al naturii.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Cerința: eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile unui text narativ de Liviu Rebreanu sau de G. Călinescu.
Ce punctează baremul (18p + 12p redactare):
- Încadrarea (6p): curent/orientare (2p) + două trăsături numite (2p) + ilustrate pe text (2p).
- Tema (2p) + două episoade/secvențe comentate, nu rezumate (2 × 2p).
- Două elemente de structură, compoziție și limbaj analizate, cu relevanța lor (2 × 3p).
- Redactare (12p), condiționată de minimum 400 de cuvinte.
Textul ales: romanul Ion de Liviu Rebreanu (1920).
Eseu-model (≈ 430 de cuvinte)
Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului românesc modern, iar Ion, publicat în 1920, este primul nostru roman obiectiv de mari dimensiuni. Opera prezintă lumea satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea și drama unui țăran stăpânit de dorința de a avea pământ.
Romanul se încadrează în realism prin mai multe trăsături. Prima este caracterul obiectiv al narațiunii: naratorul omniscient relatează la persoana a III-a, nu intervine prin comentarii și lasă faptele să vorbească. A doua este verosimilitatea, adică reprezentarea fidelă a realității: satul Pripas, cu ierarhia lui socială, cu hora de duminică, cu nunta și cu conflictele pentru hotarul dintre ogoare, este construit după modelul satelor reale din Ardeal. Personajele sunt tipice, iar Ion reprezintă țăranul pentru care pământul înseamnă demnitate.
Tema romanului este viața țărănimii ardelene, cu accent pe problema pământului. O primă secvență semnificativă este hora din incipit. Ion alege să joace cu Ana, fata bogată, deși o iubește pe Florica, săraca. Gestul arată că decizia lui este dictată de interes, nu de sentiment, iar conflictul cu Vasile Baciu, tatăl Anei, care îl numește „sărăntoc”, declanșează întreaga acțiune.
A doua secvență relevantă este cea în care Ion sărută pământul, după ce a obținut, prin căsătoria cu Ana, ogoarele lui Vasile Baciu. Gestul are o semnificație aproape religioasă: pământul devine pentru personaj o ființă iubită, iar posesia lui îi dă sentimentul împlinirii. Imediat după aceea, însă, Ion se întoarce spre Florica, iar această dublă patimă duce la sinuciderea Anei și, în final, la moartea lui.
Un prim element de structură relevant este simetria incipitului și a finalului. Romanul începe și se încheie cu imaginea drumului care intră și, respectiv, iese din satul Pripas. Această construcție circulară sugerează că lumea satului continuă să existe după tragedia eroului, iar romanul apare ca o „felie de viață” decupată din realitate. Simetria confirmă, astfel, caracterul obiectiv al operei.
Al doilea element este conflictul, construit pe mai multe planuri. Conflictul exterior, social, îl opune pe Ion lui Vasile Baciu și, mai târziu, lui George Bulbuc. Conflictul interior se dă între cele două glasuri care îl stăpânesc pe protagonist: „glasul pământului” și „glasul iubirii”, titlurile celor două părți ale romanului. Prin acest conflict, Rebreanu îi construiește lui Ion o personalitate complexă, care nu este doar un țăran lacom, ci și o victimă a propriilor patimi. Prin urmare, conflictul interior explică deznodământul tragic și dă romanului profunzime psihologică, depășind simpla relatare a unei întâmplări din viața satului.
În concluzie, Ion este un roman realist de referință, în care Liviu Rebreanu surprinde, prin obiectivitate, prin structură circulară și prin conflicte puternice, legătura tragică dintre țăran și pământ.
Greșeli frecvente
- Rezumi acțiunea în loc să comentezi episoadele — primești doar 1p din 2 pe secvență.
- Numești „simetria incipit–final” fără să spui ce sugerează — 1p în loc de 3p.
- Uiți de introducere/încheiere — pierzi 1p la redactare.
Rezumatul punctajului
| Subiect | Punctaj | Ce contează cel mai mult |
|---|---|---|
| I.A (1–5) | 30p | răspuns integral la 2 (toate trei țările), secvență exactă la 3 |
| I.B | 20p | opinie + 2 argumente dezvoltate + text + experiență + concluzie |
| II | 10p | legătura idee poetică–mijloace artistice, nu simpla enumerare |
| III | 30p | realism, temă + 2 secvențe comentate, 2 elemente de structură, minimum 400 de cuvinte |
| Oficiu | 10p | — |