Rezolvarea completă, cu răspunsuri-model, a modelului de subiect pentru Bacalaureatul 2017 la Limba și literatura română, profil real/tehnologic. Subiectul I are nouă cerințe pe poezia Departe, cine știe... de Victor Eftimiu, Subiectul al II-lea cere un text argumentativ despre rolul încrederii în ceilalți pentru reușita unui proiect de echipă, iar Subiectul al III-lea un eseu despre construcția unui personaj dintr-un text narativ de Ioan Slavici.
Sfat: poezia are șase catrene, fiecare cu un vers reluat; „primele opt versuri” sunt primele două strofe, iar „ultimele opt” sunt ultimele două. La eseu, poți scrie despre Ghiță, Lică sau Ana (Moara cu noroc) ori despre Mara — modelul folosește personajul Lică Sămădăul.
Subiectul I (30 de puncte)
1. Sinonime pentru „sprijinită” și „aduni” (2p)
Model: sprijinită – rezemată; aduni – strângi, aduni în tine (acumulezi).
2. Rolul virgulelor în „În ochii tăi, străino, aduni melancolie” (2p)
Model: Virgulele izolează substantivul în cazul vocativ („străino”) de restul enunțului.
3. Enunț cu o locuțiune/expresie cu substantivul „cer” (2p)
Model: Când a aflat că a luat bursa, s-a simțit în al nouălea cer. (Alte variante: a ridica în slăvi/la cer, a pica din cer, sub cerul liber.)
4. Două secvențe cu dimensiunea spațială (4p)
Model: „în ce oraș ploios” și „golul din odaie” (se acceptă și „Privind spre cerul umed”).
5. Două motive literare (4p)
Model: motivul ploii și motivul toamnei (se acceptă: depărtarea, singurătatea, lacrimile).
6. Două mărci lexico-gramaticale ale subiectivității (4p)
Model: verbul la persoana I „mă gândesc” și adjectivul pronominal posesiv „tăi” (se acceptă: „meu”, „sufletu-mi”, vocativul „străino”).
7. Două figuri de stil din primele opt versuri (4p)
Model: Epitetul triplu „cerul umed, tomnatec, somnoros” creează o atmosferă de tristețe și de toropeală, potrivită depărtării dintre cei doi. Metafora tristeților de toamnă răsfrânte în lacrimi sugerează că femeia îndepărtată poartă în ea melancolia anotimpului, iar natura și sufletul se oglindesc reciproc.
Punctaj: 1p + 1p identificarea, 1p + 1p semnificația. Se acceptă și repetiția versului de început.
8. Două trăsături ale genului liric, ilustrate (4p)
Model: Prima trăsătură este transmiterea directă a sentimentelor: eul liric mărturisește că îl doare durerea iubitei. A doua este prezența instanțelor comunicării lirice: eul liric, marcat prin persoana I („mă gândesc”), și destinatara, numită în vocativ „frumoaso de departe”.
9. Comentariul ultimelor opt versuri (60–100 de cuvinte) (4p)
Model (≈ 95 de cuvinte): Ultimele două strofe aduc apogeul stării de tristețe. Epitetul „tristeți sfâșietoare” exprimă intensitatea durerii, iar golul din odaie, care „se-mprăștie” în suflet, transformă spațiul exterior într-o stare interioară. Eul liric se identifică cu iubita: durerea ei devine propria durere. În strofa finală, căderea serii și extinderea pustiului sugerează stingerea treptată a speranței, iar comparația „ca mine” unește destinele celor doi. Reluarea versului inițial închide poezia circular, iar punctele de suspensie prelungesc melancolia, specifică liricii simboliste.
Punctaj: 3p comentariul + 1p limita de cuvinte.
Subiectul al II-lea (30 de puncte)
Cerința: text argumentativ de 150–300 de cuvinte despre rolul încrederii în ceilalți pentru reușita unui proiect de echipă.
Model (≈ 240 de cuvinte):
Sunt convins că încrederea între membrii unei echipe este o condiție esențială pentru reușita oricărui proiect.
În primul rând, încrederea permite împărțirea eficientă a sarcinilor. Atunci când fiecare membru este sigur că ceilalți își vor face partea, el se poate concentra pe propria responsabilitate, fără să verifice permanent munca altora. De exemplu, într-un proiect școlar de robotică, unul dintre elevi programează, altul construiește componentele, iar altul pregătește prezentarea. Dacă nu ar avea încredere unii în alții, ar pierde timp refăcând aceleași lucruri. Prin urmare, încrederea transformă un grup de persoane într-o echipă reală.
În al doilea rând, încrederea creează un climat în care oamenii își exprimă liber ideile. Un membru care nu se teme că va fi ridiculizat va propune soluții originale sau va recunoaște deschis o greșeală, ceea ce ajută la corectarea ei la timp. În schimb, într-o echipă dominată de suspiciune, problemele sunt ascunse și se agravează. Astfel, încrederea favorizează creativitatea și asumarea responsabilității.
În concluzie, reușita unui proiect de echipă depinde nu doar de competențele fiecăruia, ci mai ales de încrederea reciprocă, care le permite oamenilor să colaboreze eficient și să-și depășească limitele.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Cerința: eseu de 600–900 de cuvinte despre construcția unui personaj dintr-un text narativ de Ioan Slavici.
Repere (câte 4p): statutul personajului; o trăsătură ilustrată prin două scene comentate; patru elemente de structură, compoziție și limbaj (4 × 1p); opinie argumentată. Redactare: 14p.
Textul ales: Moara cu noroc, personajul Lică Sămădăul (alternative: Ghiță; Mara din romanul Mara).
Eseu-model (≈ 630 de cuvinte)
Ioan Slavici a publicat nuvela Moara cu noroc în 1881, în volumul Novele din popor. Opera, realistă și psihologică, urmărește drama lui Ghiță, cârciumarul care se lasă corupt de bani. Forța care declanșează această dramă este Lică Sămădăul, unul dintre cele mai puternice personaje negative din literatura română.
Statutul social al lui Lică este cel de sămădău, adică de conducător al porcarilor și al turmelor de porci din zonă. În realitate, el este șeful unei bande de hoți și criminali, care stăpânește drumurile prin frică, dar se bucură de protecția unor oameni influenți. Psihologic, este un om inteligent, rece, calculat, care știe să citească slăbiciunile celorlalți. Moral, este lipsit de scrupule, capabil de orice crimă pentru a-și impune voința. Prin raportare la conflict, Lică este cel care declanșează conflictul principal al nuvelei: lupta dintre el și Ghiță, pe care vrea să-l transforme în omul lui de încredere.
Trăsătura definitorie a lui Lică este stăpânirea de sine, dublată de puterea de manipulare. Ea se vede, în primul rând, în scena primei vizite la Moara cu noroc. Lică sosește călare, cu oamenii lui, cercetează hanul și îl întreabă pe Ghiță despre trecătorii de pe drum. Fără să ridice tonul, el îi dă de înțeles că nimic nu se întâmplă pe acolo fără știrea lui și că hanul poate prospera doar dacă se supune. Ghiță simte imediat amenințarea, dar este fascinat de siguranța lui. Scena arată că Lică își impune voința prin calm și autoritate, nu prin violență directă. În al doilea rând, trăsătura apare în finalul nuvelei. Încolțit de jandarmul Pintea, Lică știe că nu mai are scăpare. Pentru a nu fi prins, el se aruncă cu capul într-un stejar și moare. Gestul lui arată că preferă moartea umilinței de a fi capturat, păstrându-și până la capăt controlul asupra propriului destin.
Construcția personajului se sprijină pe mai multe elemente de structură și de compoziție. Primul este construcția subiectului: apariția lui Lică marchează intriga nuvelei, iar fiecare vizită a lui la han adâncește prăbușirea morală a lui Ghiță. Al doilea element este conflictul: conflictul exterior dintre Lică și Ghiță se dublează de conflictul interior al hangiului, iar Lică exploatează această sfâșiere, oferindu-i bani și promițându-i protecție. Al treilea element sunt modalitățile de caracterizare: caracterizarea directă apare în portretul făcut de narator, care îl prezintă ca pe un om de vreo treizeci și șase de ani, înalt și uscățiv, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese și împreunate. Portretul sugerează duritatea și răceala lui. Caracterizarea indirectă reiese din fapte — jefuirea arendașului, uciderea femeii și a copilului, crima asupra Anei — și din limbaj, scurt și autoritar. Al patrulea element este perspectiva narativă: naratorul omniscient nu pătrunde în conștiința lui Lică așa cum o face cu Ghiță, ceea ce îi accentuează caracterul enigmatic și amenințător.
Lică este, de asemenea, un personaj construit prin antiteză cu Ghiță: dacă hangiul este măcinat de îndoieli, Sămădăul nu are remușcări. El însuși afirmă că este un om care nu cunoaște frica, iar această lipsă de limite îl face periculos.
În opinia mea, personajul lui Lică reflectă tema răului care corupe și ideea că puterea bazată pe frică se întoarce, în final, împotriva celui care o folosește. Primul argument este faptul că Lică nu are nevoie de bani pentru el însuși; el îi folosește ca instrument de control asupra oamenilor. Banii sunt, pentru el, un mijloc de a-i face pe ceilalți dependenți. Al doilea argument este moartea lui: omul care a stăpânit drumurile prin teroare sfârșește singur, încolțit, fără nicio ieșire. Slavici transmite astfel o concepție morală clară: răul poate triumfa temporar, dar nu poate scăpa de pedeapsă.
În concluzie, Lică Sămădăul este un personaj realist și complex, construit prin portret, fapte, antiteză și perspectivă narativă obiectivă. Prin el, Slavici creează imaginea răului lucid și calculat, care distruge tot ce atinge.
Greșeli frecvente
- Prezinți doar portretul fizic, fără statut social și moral.
- Scenele alese nu ilustrează aceeași trăsătură.
- Confunzi autorul: Moara cu noroc este de Ioan Slavici, nu de Liviu Rebreanu.
Rezumatul punctajului
| Subiect | Punctaj | Ce contează cel mai mult |
|---|---|---|
| I (1–9) | 30p | vocativ, figuri de stil din primele opt versuri, comentariu de 60–100 de cuvinte |
| II | 30p | ipoteză proprie, două argumente dezvoltate, concluzie, 150–300 de cuvinte |
| III | 30p | statut, trăsătură cu două scene, patru elemente, opinie, 600–900 de cuvinte |
| Oficiu | 10p | — |