Rezolvarea completă, cu răspunsuri-model, a subiectului de Bacalaureat 2024 la Limba și literatura română, profil real, sesiunea specială, varianta 9. Textul-suport de la Subiectul I este un fragment din Amintiri de Mihail Șerban, despre vizita unui publicist foarte vorbăreț la Mihail Sadoveanu. La Subiectul al II-lea apare un fragment din nuvela Catastrofa de Liviu Rebreanu, iar eseul de la Subiectul al III-lea cere un text dramatic studiat.
Sfat: răspunsurile de mai jos arată ce punctează baremul și cum să formulezi. Nu le învăța pe de rost — folosește-le ca structură și scrie cu propriile cuvinte.
Subiectul I (50 de puncte)
A. Cerințe pe text (30 de puncte)
1. Sensul din text al secvenței „în stare” și al cuvântului „oaspete” (6p)
Model: În textul dat, secvența „în stare” are sensul de „capabil”, iar cuvântul „oaspete” are sensul de „musafir”.
Punctaj: 2p + 2p, 1p enunț, 1p exprimare. Acceptate și: apt / vizitator.
2. Două indicii prin care Sadoveanu sugera că se vorbește prea mult (6p)
Model: Pentru a le sugera celorlalți că vorbesc prea mult, Sadoveanu privea pe fereastră și se uita la ceas.
Punctaj: 2p + 2p, 1p enunț, 1p exprimare. Se acceptă și tăcerea.
3. Atitudinea lui Sadoveanu la plecarea publicistului + justificare (6p)
Model: În momentul plecării publicistului, Sadoveanu manifestă bunăvoință, lucru dovedit de secvența „i-a zis Sadoveanu zâmbind, întinzându-i mâna cu prietenie”.
Punctaj: 2p atitudinea, 2p secvența, 1p + 1p. Acceptate și: prietenie, cordialitate.
4. De ce se oprește brusc publicistul din vorbit (6p)
Model: Publicistul se oprește brusc din vorbit din cauza intervenției lui Mihail Sadoveanu. După ce semnele discrete — tăcerea, privirea pe fereastră, uitatul la ceas — nu au avut efect, scriitorul își pierde răbdarea, ridică mâna și îi spune direct că l-a obosit, iar oaspetele, surprins și stânjenit, înțelege că a întrecut măsura.
Punctaj: 2p motivul, 2p explicația nuanțată, 1p + 1p.
5. O stare a lui Constantin Mitru în timpul monologului, în 30–50 de cuvinte (6p)
Model (≈ 45 de cuvinte): În timp ce vorbește prietenul lui Sadoveanu, Constantin Mitru manifestă nerăbdare. El se ridică de mai multe ori, răspunde la telefon, iese pe ușă și lipsește odată atât de mult, încât pare că a fost în oraș după cumpărături. Gesturile lui arată că abia mai suporta vorbăria oaspetelui.
Punctaj: 2p starea, 2p prezentarea, 1p numărul de cuvinte, 1p exprimare. Acceptate și: plictiseală, iritare.
B. Text argumentativ (20 de puncte)
Cerința: argumentează, în minimum 150 de cuvinte, dacă vorbitul excesiv este sau nu o dovadă de impolitețe, raportându-te la fragment și la experiența personală/culturală.
Structura care ia punctaj maxim: opinie (1p) → 2 argumente enunțate (2 × 2p) și dezvoltate (2 × 2p) → valorificarea textului (3p) + experiență (1p) → concluzie (1p) → conectori (2p) + norme, ortografie, așezare, număr de cuvinte (4p).
Model (≈ 220 de cuvinte):
Consider că vorbitul excesiv poate fi o dovadă de impolitețe, deoarece arată lipsă de atenție față de cei care ascultă.
În primul rând, cel care vorbește prea mult nu le lasă celorlalți spațiu să se exprime. În fragmentul din Amintiri de Mihail Șerban, publicistul care îl vizitează pe Sadoveanu vorbește neîntrerupt, sărind de la un subiect la altul, fără să observe că gazda privește pe fereastră și se uită la ceas. Deși era un om „foarte deștept și foarte cult”, el transformă dialogul într-un monolog obositor, iar ceilalți nu mai pot participa la conversație.
În al doilea rând, vorbitul excesiv nu ține cont de timpul și de starea celorlalți. Din experiența personală, la o întâlnire a clubului de lectură, un coleg a ocupat aproape întreaga oră prezentându-și părerile, iar ceilalți nu au mai apucat să discute cartea. Chiar dacă intenția lui nu era rea, comportamentul a fost perceput ca nepoliticos.
Prin urmare, deși nu întotdeauna vorbitul mult vine din rea-voință, el devine impolitețe atunci când ignoră semnalele interlocutorului. O conversație reușită presupune echilibru între a vorbi și a asculta.
Subiectul al II-lea (10 puncte)
Cerința: prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul din Catastrofa de Liviu Rebreanu.
Ce cere baremul: numirea tipului — perspectivă de tip obiectiv (2p) — și prezentarea ei cu exemple (4p), plus 4p redactare.
Model (≈ 110 cuvinte):
În fragmentul din nuvela Catastrofa de Liviu Rebreanu, perspectiva narativă este de tip obiectiv. Naratorul nu participă la acțiune și relatează la persoana a III-a despărțirea celor doi ofițeri: „Apoi se despărțiră ca doi străini.” El este omniscient, cunoscând ce simt personajele, de pildă că „îi desparte un zid” și că nu se vor putea înțelege. Totodată, pătrunde în conștiința lui David, care se pomenește invidiindu-l pe Oprișor, iar gândul acestuia este redat în stil direct: „Iată un om fericit care știe ce are să facă!”. Naratorul rămâne neutru, prezentând frământările personajului fără să le judece.
Subiectul al III-lea (30 de puncte)
Cerința: eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularități ale unui text dramatic studiat.
Ce punctează baremul (18p conținut + 12p redactare):
- Încadrarea (6p): perioada/curentul (2p) + două trăsături numite (2 × 1p) + evidențiate pe text (2 × 1p).
- Tema (2p) + două scene/secvențe comentate (2 × 2p).
- Două componente de structură/limbaj analizate cu relevanța lor (2 × 3p): acțiune, personaj, notațiile autorului, conflict, limbaj, act, scenă.
- Redactare (12p), acordată doar pentru minimum 400 de cuvinte.
Textul ales: tragedia Iona de Marin Sorescu (1968).
Eseu-model (≈ 510 de cuvinte)
Marin Sorescu este unul dintre cei mai importanți scriitori ai generației șaizeciste, iar Iona, publicată în 1968, face parte din trilogia Setea muntelui de sare. Piesa aparține perioadei postbelice și se încadrează în neomodernism, fiind o dramă parabolică despre condiția omului.
O primă trăsătură neomodernistă este caracterul de parabolă. Sorescu preia mitul biblic al lui Iona, înghițit de chit, dar îl reinterpretează: personajul nu mai este un profet pedepsit de Dumnezeu, ci un pescar oarecare, simbol al omului modern prins în limitele existenței. A doua trăsătură este amestecul tragicului cu ironia și absurdul. Iona vorbește singur, glumește, se joacă cu ecoul, deși situația lui este fără ieșire, iar acest amestec de registre face ca tragedia să fie trăită cu luciditate și autoironie.
Tema piesei este condiția tragică a omului, prizonier al unor limite succesive, în căutarea libertății și a sensului existenței.
O primă scenă semnificativă este cea din primul tablou, în care Iona pescuiește în gura peștelui uriaș. El aruncă năvodul, dar nu prinde nimic și visează la peștele cel mare, pe care nu îl prinde niciodată. Iona strigă și își ascultă ecoul, încercând să comunice, deși este singur. Scena se încheie cu înghițirea lui de către pește, iar personajul constată ironic că a ajuns „înăuntru”. Secvența fixează condiția omului singur, prins într-un spațiu închis.
A doua scenă relevantă este finalul. Ieșit din ultimul pește, Iona ajunge pe o plajă, dar descoperă că orizontul este doar un alt șir de burți de pește. Își amintește cu greu numele, înțelege că drumul trebuie făcut în interior și își spintecă abdomenul, rostind replica „Răzbim noi cumva la lumină”. Gestul final nu este o sinucidere banală, ci o ultimă încercare de eliberare, prin autocunoaștere.
O primă componentă de structură este personajul unic. Iona este singurul personaj, iar cei doi pescari care apar în tabloul al treilea nu vorbesc. Piesa devine astfel un monolog dialogat, în care eroul își este propriul interlocutor. Această construcție exprimă singurătatea omului și lipsa de comunicare, esențiale pentru tema textului.
A doua componentă o reprezintă notațiile autorului. Încă de la început, Sorescu precizează că Iona vorbește singur, ca într-un dialog cu sine. Indicațiile scenice descriu spațiul — gura peștelui, interiorul burților succesive — și gesturile personajului. Ele au un rol simbolic: decorul în continuă repetare sugerează un univers fără ieșire, iar indicațiile despre cuțitul cu care Iona taie burțile marchează lupta lui cu limitele.
În concluzie, Iona este o dramă neomodernistă reprezentativă, în care Marin Sorescu transformă un mit biblic într-o parabolă a omului modern, singur, lucid și mereu în căutarea luminii.
Rezumatul punctajului
| Subiect | Punctaj | Ce contează cel mai mult |
|---|---|---|
| I.A (1–5) | 30p | răspunsuri în enunțuri, justificare cu citat |
| I.B | 20p | opinie + 2 argumente dezvoltate + text + experiență + concluzie |
| II | 10p | „perspectivă obiectivă” + exemple din text |
| III | 30p | încadrare, temă + 2 scene, 2 componente de structură, minimum 400 de cuvinte |
| Oficiu | 10p | — |